Windysoul

Imi maginez urmatorul dialog:

“- Buni, mie imi e pofta de omleta din aia cu sunca cum faci matale…

- Iti face Buni, da’ dupa ce venim de la biserica, nu e voie sa mananci inainte sa bei aiasma, mama… Hai sa te incalte Buni! Nu, nu, nu cu tenesii, scoate Buni acum pantofii bunuti. Pune fesu’ bine, asaaa… Hai, hai, ca sigur e aglomerat pe tramvai!”

Asa s-au desfasurat lucrurile in multe case bucurestene zilele astea. De ce? Pentru ca la Patriarhie au fost aduse Moastele Sfantului Ocrotitor Dimitrie cel Nou, ale Sfintilor Imparati Constantin si Elena, precum si Lemnul Cinstitei şi de viaţă făcătoare Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul lumii. Astfel incat trebuie sa ne aratam cinstea si cuviosenia cu plecaciune, de la ai mai mici, la ai mai varstnici. Atingerea mantuitoare a Lemnului si sorbitura sfintitoare a Aghiasmei devin o prioritate absoluta.

Sambata trecuta, o vreme superba te impingea afara din casa, te trimitea sa vezi lumea, sa te bucuri de frumos, sa inspiri relaxat aerul de prin parcuri, sa te plimbi pe strazile pe care mai auzi ecouri interbelice. Ceea ce am si facut. De mult voiam sa mai vad ceva muzee si am ales in primul rand Palatul Cantacuzino, acolo unde fiinteaza Muzeul George Enescu. Zis si facut. Nu are nici un rost sa intru in detalii… Dezolant, absolut ridicol, amar! In total ne-am numarat vreo sase vizitatori, pe parcursul a vreo doua ore.

In aceasta dimineata, in drum spre birou, in poala Dealului Patriarhiei, puzderie de oameni, o coada imensa pe Regina Maria, jandarmi, masini de polite, ploaie marunta, mii de umbrele, tot tacamul. Moastele!!!! Lemnul!!!! Gloata se inghesuie sa gaseasca apropierea de divin…

Raman cu gura cascata. Sambata, in muzeul dedicat celui mai bun produs romanesc, unul dintre geniile muzicii universale, o somitate a vremii lui si o binecuvantare pentru marile scene ale lumii, de atunci si acum, sase oameni se uitau, cu retinuta bucurie, la niste poze inramate prost si la niste partituri ingalbenite. Astazi mii de bucuresteni se calca in picioare, cu catel si purcel, sa vada o cioata si niste oase… Nu pot decat sa conchid astfel: “Meritam orice ni s-ar intampla, mama ingrozitorului daca ar cadea in curtea noastra, n-ar fi fara noima!”

Maret popor, frumoase moaste!