Woods & Clouds

Maret popor, frumoase moaste!

Imi maginez urmatorul dialog:

“- Buni, mie imi e pofta de omleta din aia cu sunca cum faci matale…

 - Iti face Buni, da’ dupa ce venim de la biserica, nu e voie sa mananci inainte sa bei aiasma, mama… Hai sa te incalte Buni! Nu, nu, nu cu tenesii, scoate Buni acum pantofii bunuti. Pune fesu’ bine, asaaa… Hai, hai, ca sigur e aglomerat pe tramvai!”

Asa s-au desfasurat lucrurile in multe case bucurestene zilele astea. De ce? Pentru ca la Patriarhie au fost aduse Moastele Sfantului Ocrotitor Dimitrie cel Nou, ale Sfintilor Imparati Constantin si Elena, precum si Lemnul Cinstitei şi de viaţă făcătoare Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul lumii. Astfel incat trebuie sa ne aratam cinstea si cuviosenia cu plecaciune, de la ai mai mici, la ai mai varstnici. Atingerea mantuitoare a Lemnului si sorbitura sfintitoare a Aghiasmei devin o prioritate absoluta.

Sambata trecuta, o vreme superba te impingea afara din casa, te trimitea sa vezi lumea, sa te bucuri de frumos, sa inspiri relaxat aerul de prin parcuri, sa te plimbi pe strazile pe care mai auzi ecouri interbelice. Ceea ce am si facut. De mult voiam sa mai vad ceva muzee si am ales in primul rand Palatul Cantacuzino, acolo unde fiinteaza Muzeul George Enescu. Zis si facut. Nu are nici un rost sa intru in detalii… Dezolant, absolut ridicol, amar! In total ne-am numarat vreo sase vizitatori, pe parcursul a vreo doua ore.

In aceasta dimineata, in drum spre birou, in poala Dealului Patriarhiei, puzderie de oameni, o coada imensa pe Regina Maria, jandarmi, masini de polite, ploaie marunta, mii de umbrele, tot tacamul. Moastele!!!! Lemnul!!!! Gloata se inghesuie sa gaseasca apropierea de divin…

Raman cu gura cascata. Sambata, in muzeul dedicat celui mai bun produs romanesc, unul dintre geniile muzicii universale, o somitate a vremii lui si o binecuvantare pentru marile scene ale lumii, de atunci si acum, sase oameni se uitau, cu retinuta bucurie, la niste poze inramate prost si la niste partituri ingalbenite. Astazi mii de bucuresteni se calca in picioare, cu catel si purcel, sa vada o cioata si niste oase… Nu pot decat sa conchid astfel: “Meritam orice ni s-ar intampla, mama ingrozitorului daca ar cadea in curtea noastra, n-ar fi fara noima!”

Maret popor, frumoase moaste!

Oriental Peaceful Beauty

My Norwegian Dream

Some Kind of Monster

Wooden Trap

La Cafea

In dimineata asta am descoperit un motiv pentru care poate sa imi placa de mine. In timpul aceleasi cafele pot sa ascult Pantera si Sophie Ellis Bextor, una dupa alta. Si sa imi placa la fel de mult. Dubios, nu pot sa neg. Dar asta e minunea muzicii pentru mine.
Si ma face sa zambesc gandul ca marea majoritate nu poate intelege.

Copiii girofar

sau "Pseudourban, secol 21"

In cele de mai jos redau, discret, o convorbire pe care am purtat-o, pe un serviciu de Instant Messaging, cu un alt exponent de seama al clasei celor trecuti de 30 de ani, peste masura de zapaciti de furia lumii urbane. La vremea respectiva, acest dialog "mi-a facut ziua", pentru ca l-am gasit, in acceasi masura, amuzant si revelator. E haios pentru ca are si forma asta, luata din dramaturgie...
Pentru cei lezati de limbajul explicit: imi cer scuze, dupa cum spuneam si in subtitlu, e o manifestare urbana de secol 21, expresiile licentioase fac parte din limbajul comun. Plecaciune pentru efortul de a merge pana la capat cu lectura.

Eu: s-a furat metaxa..sa..sa..sa :))
El: vrem 3 sticle de visichi si 4 bacsuri de redbules pe ea
Eu: tare de tot
El: esti vesel? e o dimineata minunata
Eu: da, da, sunt vesel
Eu: mie imi place sa fiu vesel
El: asa sunt toti maniaco-depresivii
Eu: da-te-n pula mea!
Eu: :))
Eu: sa imi bag pula, nush ce pula mea am avut, nu am putut sa dorm
El: eu recunosc ca azi imi vine sa ma sinucid
Eu: de la manele, sa moara rolling stones
Eu: dar de ce vere, ce ai?
El: asa ca mi-ai adus aminte, eu ma fac manelist ..... gata, nu ma mai omor
Eu: :))
El: manele, alcool de proasta calitate si curve celulitice
Eu: esti in forma, imi place!
Eu: zi bah de ce esti depres?
Eu: sau nu esti?
Eu: ca pari in forma
El: nu stiu fratioare, ma enerveaza tot
El: pai numai in momente d-astea sunt in forma
Eu: tre sa te duc la film :))
El: ar trebui sa scriu ceva gen... atlas de mitocanie urbana
Eu: bai eu ti-am zis, daca vrei sa scapi, tre sa pleci de aici
Eu: in alta tara adica
El: da, in Bulgaria
Eu: ca acolo, oricum ar fi, chiar daca dai peste marlani, macar nu ai sentimetul de vinovatie ca sunt ai tai, nu ti-i asumi deloc
Eu: astia de la noi te oftica ptr. ca implicit sunt ai tai
El: sunt si ei om
Eu: :))
Eu: am citit dimineata o faza super tare pe un blog
Eu: cica: tati, in bulgaria ce sunt mai multi: fiinte sau oameni?
Eu: :))
El: exista si raspuns?
El: :))
Eu: se pare ca nu
Eu: e ceva metafizic, ne depaseste
El: la ce nivel a ajuns si umorul fratioare
Eu: dar zi si tu daca nu e super tare faza
....
Eu: eu vreau seinfeld
El: da, seinfeld rules
Eu: e ca noi, asa
El: da, noi chiar putem sa punem in practica
Eu: de cate ori m-am simtit ca la aia frate...
Eu: cu problemele alea marunte
El: cu fixuri si obsesii :))
Eu: ce distrusi suntem fratuca... vai de capu nostru
El: ce sa facem tati, asta este...
El: am stat noi si le-am analizat pe toate ca oamenii mari .... si acu, uite, ia pula
Eu: alo, pula!
El: daca vreau sa fac un copil acuma, la cat de dezorientat sunt, cred ca iese girofar
Eu: pai da ma, ca le-am analizat noi ca oamenii mari atuci cand eram mici, noua nu ne-a zis nimeni nimic despre joi-de-vivre
Eu: noi am trait in morala faci ce trebuie sa faci, cand trebuie sa faci
Eu: si nu ai ce face, daca esti un om bun, analizezi ptr ca sa nu gresesti
El: nici nu ne-am uitat prea atent la ai nostri sa ne dam seama ca habar n-aveau despre ce vorbesc

Nota: In mod evident formularile agramate sunt folosite de vorbitori in mod intentionat, pentru ca si asta face parte din aceeasi "cultura". Ne cerem amandoi scuze pentru asta.

Life in 2D

Câteodată viaţa şi, odata cu ea, individul, pot evada din spaţiile convenţionale, cele pe care ştiinţele cu generozitate ni le oferă si cu rigurozitate le sistematizează, pentru a ajunge acolo unde altă fenomenologie şi alţi parametri fundamentează existenţa.
Îmi place de multe ori să fac pasul către astfel de tărâmuri din ce in ce mai rar explorate de mult prea multi dintre semenii mei. Să părăsesc pentru câteva clipe lumea definită de cele patru dimensiuni elementare şi să îmi conturez universul altfel. Să pipăi alte forme, să văd alte culori, să aud alte sunete...

Un fapt aparent banal, pe care prefer să nu îl poziţionez în timp şi spaţiu, tocmai pentru că încerc să mă distanţez de instanţa aceasta, mi-a întărit credinţa că viaţa unui om poate fi uşor teoretizată în două dimensiuni: decenţa şi discreţia. Iată deci ceea ce am putea numi un spaţiu 2D.

Decenţa este un ansamblu complex, care, tocmai datorită complexităţii, se pare că devine din ce in ce mai greu de acceptat în lumea curentă, măcinată de atitudini mărunte şi lipsită de referenţiale solide. Decenţa este starea în care ne manifestăm cu respect si cuviinţă, urmăm o conduită plină de substanţă şi înţeles. Dacă privim decenţa in extenso putem spune că este, de fapt, starea de reverenţă în faţa propriei persoane, sublima întruchipare a înţelegerii a ceea ce suntem, a ceea ce facem, şi deopotrivă, a măsurii acestora. Atunci când alegem să fim decenţi o facem pentru că am înţeles deja ce reprezentăm şi că ceea ce facem vine in a ne sublinia eul împreună cu nevoile sale.
Odată adoptată în setul de valori personale ea ne va arăta căt de frumos şi de fluent ne putem desfăşura existenţa. Ne va face să respirăm un cu totul alt aer, să fim uşori şi să ne deplasăm printre toate „reperele” cotidiene cu viteză si precizie uluitoare. Decenţa ne va face să ne strângem ţoalele întinse în faţa ferestrelor sufletului pentru a lăsa ceea ce e bun şi frumos în jur să lumineze în interior şi pentru a da lumină acolo unde ea nu este, atunci cand păşim pe căi intunecoase.

Discreţia, ne spun dicţionarele, este calitatea de a nu dezvălui secrete încredinţate. Ei bine, da! Lumea ce ne înconjoară ne dezvăluie, de cele mai multe ori fără mijlocirea voinţei noastre, taine din cele mai diverse, din cele mai apasătoare şi greu de deznodat. Cât de mici părem atunci când furăm aceste taine de acolo de unde ne sunt dezvelite şi le scoatem pe taraba iarmarocului urban! Cât de urâţi ne face să părem bucuria pe care o simţim la auzul clinchetului celor câţiva galbeni pe care i-am câştigat în colbul pieţii. Oare de ce ne este atât de greu să ne înălţam privirea înspre cer fără frică de raza orbitoare, după ce am îngropat mai adânc taina ce tocmai am aflat-o? De ce nu vrem să păşim mândri şi cu ţintă printre ologii întregi la trup care cerşesc târâş un crâmpei din viaţa altuia? Câtă satisfacţie imi umple sufletul atunci când mă împiedic de câte un secret al vreunui semen lovit de ghinionul numit "cât de mică-i lumea", îl împing cu vârful cizmei mai la umbră, ferit de ochii altora, şi tot atunci îl uit. Gustul e sublim nu din trufie, ci din bucuria de a nu schimba ceva ce eu nu am dreptul să schimb.

De ce nu încercăm mai des paşii frumoşi ai dansului prin alte lumi? Eu vă invit tot timpul.

Avem si talent si cojones

Candva, nici eu nu mai stiu exact cand, am vazut intr-o debara de garsoniera, un desen care a nascut in mintea mea o multime de intrebari, concomitent cu o intensa placere. Imi gadila ochii intr-un fel special. Am intrebat, mi s-a raspuns: era facut de o copila pe care o cunoscusem cu cativa ani in urma - pe atunci cred ca visa la ziua in care avea sa isi ia buletin. Am aflat si ca "lasase dracului" desenul din pricina revoltei... Dupa placerea initiala am simtit o mare parere de rau.
Acum copila a devenit o foarte simpatica domnisoara studentesa, cu un umor nebun si cu o revolta usor redecorata. Ma face sa rad cu foarte mare pofta ori de cate ori o intalnesc. Intr-o zi am aflat ca deseneaza iarasi. Si ca nu isi mai tine desenele prin debarale. Le pune pe un blog, pe care eu il urmaresc cu mare interes. Nu i-am cerut voie, nici nu ma intereseaza daca ma lasa, dar am decis sa il promovez printre cititorii mei. Drept pentru care urmariti si voi Iareaartist.

PS: Coae, are tac-tu flex? ca vreau si io sa tai o teava pe rotund... ;)

Doar despre culorile Olympus

Stitch me up - Show me how

Mai exista asa ceva? - De la Kelly Jones citire:

"Blackened mood, I'm sick of you
It's time that you got out my life
You bring me down
Lack of sleep is killing me
I think it's time I closed my eyes
For a while

I almost touched it
But then it slipped right through my hands
Could almost see it
But then it slipped right out my mind

I want you to show me
I know you know how
To live every moment like they all count
Teach me to love you
Shine me the light
'cause I'm in the darkness
It's time I got out

Cracked and wounded
Down and out
It's time the bleeding got cleaned up
Stitch me up

I almost touched it
But then it slipped right through my hands
Could almost see it
But then it slipped right out my mind

I want you to show me
I know you know how
To live every moment like they all count
Teach me to love you
Shine me the light
'cause I'm in the darkness
It's time I got out

I want you to show me.
Just show me and shine me the light
Show me how, shine the light on me,

Won't you show me
How to live every moment
Shine me the light of your soul
and teach me how to love like you do
Like it's the last day of the world"

Unii rromi e tigani

Sau: "Si gunoierii e eco"

Intr-una din zilele ce s-au petrecut pe langa mine saptamana trecuta am fost martorul unei intamplari din genul “street”, care m-a facut sa ma revolt (mi se intampla zilnic, nu din cauza asta mi se pare originala intamplarea) si sa rad de unul singur in mijlocul strazii in aproximativ acelasi timp (asta nu mi se intampla zilnic, orasul* e in general trist, cel mult serios).

Intre parcarea unde imi las masina, atunci cand ecologistul din mine pierde lupta cu lenesul si cu capitalistul deopotriva si, pe cale de consecinta folosec autoturismul din dotare, si biroul in care activez, trebuie sa parcurg un traseu lung de cateva sute de metri, de-a lungul Caii Rahovei. In ziua despre care vorbesc, un Golf 4 Variant cu numar din ala care incepe cu P, adica inmatriculat la Ruse, statea aparent cuminte in coada de la semafor. Dar aparentele au fost repede curmate de succesiunea urmatoare: geamul din dreapta fata s-a deschis, o mana a iesit tacticos prin gaura rezultata, impreuna cu o punga cu continut nedefinibil vizual, s-a balansat usor si a dat drumul, intr-o urmare perfect armonioasa a balansului, pungii care a aterizat pe caldaram... Evident am facut spume interioare, urticarie pe burta si mi-am adancit ridurile frontale! “Cum e posibil ca nesimtitii astia sa arunce o punga cu gunoi, nu o hartioara, nu un muc, drept in mijlocul strazii??? Eu ajung sa construiesc comparatii, metafore, alegorii, hiperbole (toate cu si despre primari de sector) mai abitir decat fratele codrului, romanul nascut poet adica, cautand minute in sir un cos de gunoi in care sa arunc un nemernic de rest de tigara, iar astia isi desearta reziduurile fara cea mai mica tresarire???”. Chiar ma suparasem Dom'le!

Si de aici totul se shimba ca natura in aprilie. Doua doamne cu functia de gunoier, de origine rroma, ce se deplasau cu tarnurile spre urmatoarea misiune de ecologizare urbana (curatenie adica) isi arata brusc uimirea si, subsecvent, revolta, incepand sa arate cu degetele si cu maturoaiele inspre masina si sa urle diverse expresii curtenitoare la adresa pasagerilor. Punctul culminant al intamplarii vine abia acum: ajung in dreptul masinii si pe locul din spate vad chipul unei balaoachese de aceeasi origine cu tantinele gunoiere. Ma linistesc intrucatva. Cele doua continua sa gesticuleze si sa se adreseze din ce in ce mai colorat pacatosilor din masina pana in clipa in care fac aceeasi constatare despre apartenenta socio-etnica a injuratilor. Urmeaza un moment de tacere, dupa care, in timp ce isi lasa dezamagita mainile pe langa trup, una dintre doamne glasuie astfel: “Lasa-i fah, ca n-ai ce ca sa le faci! Tu nu vezi ca ie tigani?”.

*orasul - nu este vorba neaparat despre Bucuresti, ci de orasul conceptual. N.a. pentru cei care au exultat pana aici intelegand ca mi-am incheiat povestea de dragoste cu acest oras. Ei bine, nu!

Switch Off (-Road)

Am petrecut doua zile absolut dementiale la Valeni de Munte cu ocazia cupei ORR. Adica am participat in calitate de copilot la un concurs off-road. Doua zile in care: am cunoscut noroiul in cele mai mici detalii calitative si cantitaive, Sf. Ilie a fost mai hulit decat pe vremea potopului lui Noe, copacii au devenit punctul fix de care avea nevoie Arhimede pentru a intoarce lumea (noi am intors numai masina, dar e un inceput bun), am urcat pantele in patru labe cu carligul de la troliu prins in curea, am aflat cat de greu e un Patrol 4,2 atunci cand l-am tinut atarnat deasupra unei rape cu "sufa de copac" (cu ajutorul unui... copac, evident!), am ragusit urland numai cuvintele "stanga", "dreapta", "da-i gaz" si "scoate trolilul", m-am simtit umilit de niste fete frumoase cu casti in cap si carlige de trolii in brate care alergau pe pante mai repede decat o fac eu in parc, am invatat sa fug la vale cu spatele inainte, dand din maini si urland din toti bojocii cuvintele amintite si soptind printre dinti altele mai urate, am simtit acut nevoia sa ma ridic in picioare atunci cand in carciuma a intrat, cu lanterna frontala inca pe cap si plin de noroi de sus pana jos, la ora din noapte la care noi eram deja beti, singurul om care a terminat traseul de open din prima zi, am avut in stanga mea un pilot fara experienta dar cu atata ambitie incat sa nu vrea decat sa faca proba speciala fara troliu si a facut-o, am fost numiti "panselute" pentru ca am iesit din traseu fara sa terminam, cu masina intreaga si cu benzina in rezervor, si mi s-a facut rusine, in fine, in care am avut o droaie de revelatii de ordin tehnic sau uman.
Finalul ne-a adus locul 5 (din 30 de masini) si cateva priviri admirative trase pe furis. Ma simt tare mandru!... Mai vreau!

Multumiri pentru Mika, ale carei poze pot ilustra un pic rezumatul gatuit de emotii...

Kalimera Sas!