Friday, December 12, 2008

Metroul si Craciunul

Ma bag sub pamant la Titan, la o ora a diminetii la care pe treptele alea pasesc mii de perechi pe pantofi care mai de care mai grabite spre diverse locuri de munca. In casti imi canta pe rand Stereophonics, Snow Patrol si Amy Winehouse. Ma simt bine in multimea asta agitata.
Imi gasesc un loc bun pe peron, asa mai ferit, intre niste domnisoare cu ochii carpiti de somn, si imi scot din rucsac Almanahul Catavencu cu povestiri despre sfarsitul lumii si ma apuc sa citesc. Vine trenul, imi fac si eu loc, cat de politicos si grijuliu fata de doamne si domnisoare pot fi, si ma orientez catre un loc unde anticipez ca voi putea sa imi continui lectura.
Trenul pleaca, eu citesc si ma amuz. Avand castile in urechi si cursorul volumului pe la jumatatea pistei nu prea imi dau seama daca hohotele de ras care ma cutremura pot deranja pe cineva de pe langa mine si la nivel auditiv. Dar decid sa imi vad de libertatea de a rade cand si cat poftesc si merg mai departe cu cititul (pe scurt e vorba despre ultimii doi oameni de pe pamant, de sexe opuse, la sfarsitul apocalipsei, intr-o pozitie destul de ingrata, mai ales barbatul, fortat sa aleaga intre un futai de mare anvergura care sa salveze omenirea de la extinctie, si o cacare finala, de si mai mare anvergura, care nu ar salva pe nimeni de la nimic, dar il va face sa se simta minunat – haios in cea mai sincera maniera). Cu coada ochiului observ in dreapta mea o doamna care completeaza integrame – o ocupatie de altfel foarte obisnuita prin metrou. Randurile curg la fel de amuzant ca si pana acum. O frana destul de brusca ma face sa imi ridic privirea din almanah si sa vad, fara sa vreau, atat revista cu integrame cat si pe doamna care o mazgaleste. Stupoare!!! Nu sunt integrame.. O, Doamne! E una dintre acele revistute pe care le gasesti in cutia postala in fiecare seara cand deschizi usita magica si ai sentimentul ca singurul lucru bun care ar putea sa se intample lanturilor de hipermargazine ar fi relocarea in timp si spatiu in regiunea Hiroshimei atunci cand acolo incepusera sa creasca ciuperci din alea mari, din fum gros. Chiar daca efectele franei au trecut deja de cateva secunde nu ma pot opri din a studia ceea ce face doamna: sarguincios, cu precizie de desenator tehnic, descrie cercuri largi in jurul preturilor care trec de filtrele financiare pe care in prealabil le-a stabilit cu abilitati pe care numai femeile le au, si apoi le hasureaza oblic. Tocmai ce a terminat de insemnat “Pulpa de porc cu os si sorici” la numai 11.79 lei kilu si da pagina inspre pesti.. O analiza scurta pune in pozitia de castigator de cerc cu hasura “Pastravul eviscerat” – iata ca romanii isi rafineaza alegerile pentru masa de Craciun. O rasfoiala hotarata ma aduce in fata rafturilor cu vin. Nimic nu poate sta in fata candidatului pe a carui eticheta scrie “Special Reserve Feteasca Regala” – cerc si hasura dubla, semn ca din asta se va consuma si de Revelion probabil. Chiar cand trenul da sa se opreasca la Unirii ajungem cu selectia la un delicios “Panettone Bauli Bavarese” – “Mai da-l dracu de cozonac cu nuca, framant de ani de zile ca nebuna, de nu m-am saturat!”.
Imi revin din scurtul studiu de piata si reusesc sa mai imi gasesc o carare sa ies din vagon. Doamna mai ramane. In mod sigur va reusi sa administreze intr-o maniera isareasca cheltuielile cu crapelnita pentru Craciun. Bag almanahul in rucsac si ma avant pe scari inspre Splai. Diseara am sa merg sa imi cumpar blugi negri si ma gandesc daca nu cumva ar trebui sa ma uit dupa vreo "oferta" in care sa fac si eu cercuri hasurate peste articole vestimentare din categoria chilipir. Oare cum rahat am ajuns in halul asta? Nu ma mai intereseaza, imi vad de aglomeratia din tramvai si ma gandesc deja la ce discount-uri imi vor cere clientii astazi. Doar vine Craciunul…

Thursday, November 27, 2008

Stereophonics – Ce va fi

Am asteptat toata vara ca prietenii mei galezi (ironic ar spune unii) sa elibereze pe piata prima lor colectie Greatest Hits, pe nume “Decade In The Sun”. Nu stiu de ce asteptam cu atata frig in oase si tremurat in voce… Stiam toate piesele ce vor fi fost puse pe noul disc (mai putin doua). Stiam si faptul ca merita un Greatest, pentru ca sunt o trupa de mare angajament care vand un O2 Arena in cateva zile; au ravasit festivalurile verii, chiar daca pe la noi nu s-a auzit (dar nu am sa folosesc saptiul acestui blog pentru a critica felul in care suntem).
La momentul T0 au lansat un single de pe aceasta colectie, “You’re My Star”: am ramas paf! Au un nou membru, Adam Zindani, un excelent chitarist de gen care provine din trupa SpiderSimpson, care aduce un suflu nou, pe care nu il auzi din prima, dar care, pe masura ce mai asculti piesa inca o data si inca o data, iti da certitudinea ca formula asta e ceea ce Domnul Kelly Jones cauta de mult: acum e mai liber sa-si foloseasca vocea absolut magnifica si carisma desavarsita pentru a da ce isi doreste sa dea. Si o face tare bine!
A venit ziua cand am avut albumul. Am sarit direct la cea de-a doua piesa noua: “My Own Worst Enemy”… Am ramas pentru a doua oara paf! Dublu paf! Nu comentez pe marginea piesei, nu are niciun sens. Dar acum stiu de ce asteptam: in primavara vor lansa un nou album, e scris in contractul cu cei de la V2. Asteptam confirmarea faptului ca albumul care va aparea va fi unul absolut excelent. Cei care ma cunosc vor spune ca ma entuziasmez doar pentru faptul ca imi plac atat de mult si ca imi fac ziua de atatia ani. Dar nu e asa: e pur si simplu certitudine, simpla si obiectiva.
Acum astept primavara!

Pana atunci va puteti convinge de ceea ce spun

You’re My Star - http://www.youtube.com/watch?v=O4nHUAxl6is

My Own Worst Enemy - http://www.youtube.com/watch?v=MLO1ffCT458

Friday, October 31, 2008

Wednesday, October 29, 2008

Bleeker Street




Strange Embrace





How Much Will I Find?

I know that places i’ve been travellin’ to would require more, but for the moment they should say Thanks! for this.
Whether Rome, Paris or New York have been my body’s host for little whiles during the past time the only place I could still think is here. Here with me and my own beliefs, thoughts, disbeliefs and denials. Ironically, or maybe not, things I hold dear still brake apart, still choose to be in somebody else’s way, or simply nowhere. Wrecks… One after another. Rats fleeing to the shores of a distant sea… It’s not about people or things… “Everything” was always a favorite of mine. So maybe it’s only me… I am my only scapegoat! How much will I find?

"I picture you in the sun wondering what went wrong
And falling down on your knees asking for sympathy
And being caught in between all you wish for and all you’ve seen
And trying to find anything you can feel that you can believe in
May God’s love be with you

Always
I know I would apologize if I could see in your eyes
‘Cause when you showed me myself I became someone else
But I was caught in between all you wish for and all you need
I picture you fast asleep
A nightmare comes
You can’t keep awake
May God’s love be with you

Always,
May God’s love be with you
‘Cause if I find

If I find my own way
How much will I find
You?
I don’t know anymore

What it’s for
I’m not even sure
If there is anyone who is in the sun
Will you help me to understand
‘Cause I been caught in between all you wish for and all you need
Maybe you’re not even sure what it’s for
Any more than me
May God’s love be with you

Always
‘Cause if I findIf I find my own way

How much will I find
You?"
Michael Stipe & Chris Martin – “In The Sun”

For those, just a few I am sure, reading these lines, there will be more respect to Rome, Paris and New York coming soon.

One of my first “pictures” is to be found here also – “The wreck of the day”









Friday, March 28, 2008

Despre cum se moare in lumea de azi

Ma uit cu calm si liniste la televizor si prin paginile site-urilor de stiri: A murit Pruteanu. Regretabil - din punctul meu de vedere pentru simplul fapt ca era simpatic si avea un fin simt al umorului, lucru pe care cu greu il mai gasesc azi. Ma rog, nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre cum "suna" moartea cuiva in ziua de azi in lumea noastra...
"A fost critic de literatura, doctor in filozofie, om politic si de televiziune....", sau "Disparitia fulgeratoare si surprinzatoare a socat pe toata lumea...." maxim cinci secunde de "poza pe ecran negru", dupa care urmeaza, ca si cum nu s-ar fi vorbit de doliu si durere netarmurita, colega nush care in direct din traficul infernal de pe Kiseleff: "Deja de la aceasta ora se circula cu mare dificultate pe arterele pe care autoritatile au stabilit culoarul de trecere..." - asta zambeste larg si ne explica amabil si plin de interes cat de greu ne vom descurca in zilele urmatoare, la naiba! Sau ni se spune, imediat dupa ce Doamna si Domnul din fata pupitrului ala bine asortat cu decorul si-au pus fetele lungi si sobru-triste, ca "Au mai ramas mai putin de doua ore pana la aflarea verdictului in dosarul Bricheta"...
Retinem inca o data ca nu vorbesc despre Pruteanu, ci de faptul ca e de tot rahatul sa te cunoasca lumea si sa dai coltul. Automat intri in aceeasi categorie cu scumpirea carnatilor, mitingul laptarilor, noul tatuaj al celui mai in voga fotbalist, cu traficul infernal, temperatura care creste sau urca, gigi care vrea 3-0, masinile de salvare din Alba care nu au casco, cultivarea porumbului modificat genetic, tariceanu care a inceput sa injure, summit, basinile unei proaste de la heaven, indicele de neoprit al inflatiei, proiecte pentru viitorul climei, ciutacu revoltat, autostrada amanata, violenta in licee, noi medicamente pentru potenta, un pianist care canta la un un pian in flacari, ciomege si sabii de tigani, marean, bani lipsa la fondul de pensii, edilii braileni... De tot cacatu'! Ajungi sa te rogi sa nu mori ci pur si simplu sa dispari. Sa nu te faca astia "posta in cimitir"... Ce lume! Nici cand intindem copita nu mai putem fi demni. De toata jena!

Monday, March 3, 2008

For whatever we lose (like a you or a me), it's always ourselves we find in the sea (E.E. Cummings)

The waves are almost crawling between the rocks beneath my feet and the wind seems too shy to blow stronger… It’s amazing how the sea always looks as if she understands me.

I grew up here, close to these rocks, on the grey sands, with the breeze caressing my cheek whether peeved or happy I was, the water streaming down my fingers whether alone or not.
I’ve thrown hundreds of stones, thinking of someone or not, and the sea always embraced them with the same tenderness. I’ve been looking for shells for hours as a child, teenager or grownup and she always offered me the most beautiful ones with the same generosity. Why?
I dare to think that she knows how deep and everlasting my love for her goes.


Only driving on the coast makes me feel better… Only that stolen glance gives me comfort and all of a sudden the thoughts that seem relentlessly haunting my mind become pieces of warmth and grace.
She always gives me that share of freedom I need for the forthcoming turmoil, for the harsh or pleasant days ahead of me. I remember what I am deep inside me: a seaman. “You seaman will always be free” said someone. Well, I am.

Back here...

After a long period of silence, I’ve decided to come back to writing here things that just cross my mind or haunt me for a long time.
Also decided that some of the posts will come up in Romanian.. I don’t know why.