Wednesday, May 13, 2009
Monday, May 11, 2009
Crezul – mai mult sau mai putin ortodox
Avand in vedere ca in ultimele zile m-am privit atent, in liniste (desi week-end-ul a fost tare agitat), am dat, in amintirile mele, peste o scrisoare in care mi-am declarat, candva, convingerile legate de ceea ce numim, in diverse ocazii sau conjuncturi, dragoste. Am sa imi permit, cu speranta ca fata careia ii era adresata epistola nu va considera acest lucru drept un afront, sa public aici cele cateva randuri. Pentru ceilalti cititori: o fac fara nici un fel de incarcatura, nu inseamna decat ce e scris acolo, e felul meu de a privi acest aspect al vietii, atat. Asadar…
“Draga Mea,
Tare mi-as fi dorit ca lucrurile sa nu stea asa, tare as fi vrut sa vrei sa ma trezesti, sa nu imi oferi posibilitati gentile de a nu reactiona, sa nu-ti pese de ora sau context. Mi-ar fi placut sa formezi numarul meu de telefon, atunci cand abia vezi cifrele pe taste si sa imi spui ca iti e dor de mine. Sa ma iei de mana si ma strangi fara sa-ti pese ca poate te-as lua de copil sau iubitoare de telenovele. Sa imi fi dat o scatoalca peste fata atunci cand te-am pupat pe neasteptate si in acelasi timp sa-mi fi zambit cu gura pana la urechi. Sa nu te fi retras o suta de yarzi ori de cate ori am facut un pas spre tine.
Toate astea ar putea sa sune pretentios, eu as putea fi luat drept pretentios, recunosc. Dar daca ai sa privesti lucrurile mai cu atentie ai vedea ca nu iti ceream decat sa ma lasi sa ma indragostesc. Vezi? Mie nu imi e frica sa fiu luat drept copil. Si e atat de simplu... Si tot asa iti dai seama de ce am trait la un moment dat The Fear You Won't Fall... Mda, eu, in ciuda a tot ce a fost in viata mea, in pofida durerilor pe care le-am suferit atunci cand cineva drag mie a disparut, intr-un fel sau altul, de langa mine, nu imi doresc altceva decat sa ma bucur de clipele alea cand logica si socotelile dispar. Nu imi doresc sa fiu langa cineva numai pentru ca sa am si eu ce au altii. Pentru mine scopul asta e absolut inexistent, nu are forma, nu face parte din lumea mea. Ma descurc foarte bine si fara tinta asta.
Imi pare rau ca nu ai vazut in mine, sau poate daca ai vazut sau simtit ai ascuns asta foarte bine, altceva decat inca o posibilitate de a esua lamentabil. Un alt drum spre momente nefericite. Si iata ca ai primit si rapunsul la intrebarea cu ce m-ai intristat. Pentru mine e poate cel mai important ca persoana care e langa mine, atunci cand ma plimb prin parc, atunci cand imi beau galetile de bere, atunci cand ne uitam la film, cand injuram la meci, sau cand facem dragoste, sa se simta bine, sa ii fie confortabil, sa se bucure ca e langa mine si sa nu vrea sa fie in alta parte.
Am sa fiu scurt in a-ti impartasi inca o data ceva din experienta mea: atitudinea asta este ceea ce se numeste "losing hand". Indiferent ce carti are sa puna dealer-ul pe masa, indiferent cat de slabi sunt adversarii, indiferent de cate ori joci, mana asta nu o sa te faca niciodata castigatoare.
Te rog sa ma crezi ca acum cand scriu randurile astea, care iata ca se inmultesc si care poate risca sa te plictiseasca ingrozitor, nu sunt trist, nu sunt furios, nu privesc in gol.
Mi s-a reprosat de multe ori ca gandesc radical. Am fost radical atunci cand eram tanar si voiam sa ma lupt cu toata lumea pentru ceea ce credeam si voiam eu. Nu mai sunt asa. Acum insa sunt mai dornic decat oricand sa nu mai imi pese de fantome, de conventii, de ceea ce spun altii. Si asta pentru ca sunt "loosing hands". Daca ma uit in oglinda pe care tocmai am montat-o cu pricepere inginereasca nu vad decat un om care nu prea mai are timp sa se uite la ce-a fost sau ceea ce il ameninta dintr-o umbra de care nici macar nu e sigur ca exista. Pentru mine e sigur ca nu pot sa ma indragostesc de cineva despre care imi place mie sa cred ca exista. Nu sunt genul de om care sa aibe o relatie cu propriai-i imaginatie, nu pot pentru ca nu stiu sa o fac. Neil Young spunea intr-un cantec "If you follow every dream you might get lost"... am fost prea mult timp pierdut. Poate ca nu stiu sa cooperez in sensul asta. Dar pana la capat eu asta sunt.
Raman cu speranta ca totusi nu ma inscriu chiar in Top Five-ul dezamagirilor si ca atat cat ti-am aratat din mine nu este chiar dezagreabil. Imi doresc pe undeva sa te intalnesc la un moment dat out of the blue si sa vad ca ai putut totusi sa nu te mai impiedici de cioturile peste care de mult trecusei. Fericirea nu e un scop iar dragostea nu e o competitie. Pe astea doua pur si simplu nu le gasesti, le traiesti si gata! :)
Eu am sa calatoresc in continuare printre dorintele mele de copil care l-a luat pe NU in brate.
Cu bine,
Z”
“Draga Mea,
Tare mi-as fi dorit ca lucrurile sa nu stea asa, tare as fi vrut sa vrei sa ma trezesti, sa nu imi oferi posibilitati gentile de a nu reactiona, sa nu-ti pese de ora sau context. Mi-ar fi placut sa formezi numarul meu de telefon, atunci cand abia vezi cifrele pe taste si sa imi spui ca iti e dor de mine. Sa ma iei de mana si ma strangi fara sa-ti pese ca poate te-as lua de copil sau iubitoare de telenovele. Sa imi fi dat o scatoalca peste fata atunci cand te-am pupat pe neasteptate si in acelasi timp sa-mi fi zambit cu gura pana la urechi. Sa nu te fi retras o suta de yarzi ori de cate ori am facut un pas spre tine.
Toate astea ar putea sa sune pretentios, eu as putea fi luat drept pretentios, recunosc. Dar daca ai sa privesti lucrurile mai cu atentie ai vedea ca nu iti ceream decat sa ma lasi sa ma indragostesc. Vezi? Mie nu imi e frica sa fiu luat drept copil. Si e atat de simplu... Si tot asa iti dai seama de ce am trait la un moment dat The Fear You Won't Fall... Mda, eu, in ciuda a tot ce a fost in viata mea, in pofida durerilor pe care le-am suferit atunci cand cineva drag mie a disparut, intr-un fel sau altul, de langa mine, nu imi doresc altceva decat sa ma bucur de clipele alea cand logica si socotelile dispar. Nu imi doresc sa fiu langa cineva numai pentru ca sa am si eu ce au altii. Pentru mine scopul asta e absolut inexistent, nu are forma, nu face parte din lumea mea. Ma descurc foarte bine si fara tinta asta.
Imi pare rau ca nu ai vazut in mine, sau poate daca ai vazut sau simtit ai ascuns asta foarte bine, altceva decat inca o posibilitate de a esua lamentabil. Un alt drum spre momente nefericite. Si iata ca ai primit si rapunsul la intrebarea cu ce m-ai intristat. Pentru mine e poate cel mai important ca persoana care e langa mine, atunci cand ma plimb prin parc, atunci cand imi beau galetile de bere, atunci cand ne uitam la film, cand injuram la meci, sau cand facem dragoste, sa se simta bine, sa ii fie confortabil, sa se bucure ca e langa mine si sa nu vrea sa fie in alta parte.
Am sa fiu scurt in a-ti impartasi inca o data ceva din experienta mea: atitudinea asta este ceea ce se numeste "losing hand". Indiferent ce carti are sa puna dealer-ul pe masa, indiferent cat de slabi sunt adversarii, indiferent de cate ori joci, mana asta nu o sa te faca niciodata castigatoare.
Te rog sa ma crezi ca acum cand scriu randurile astea, care iata ca se inmultesc si care poate risca sa te plictiseasca ingrozitor, nu sunt trist, nu sunt furios, nu privesc in gol.
Mi s-a reprosat de multe ori ca gandesc radical. Am fost radical atunci cand eram tanar si voiam sa ma lupt cu toata lumea pentru ceea ce credeam si voiam eu. Nu mai sunt asa. Acum insa sunt mai dornic decat oricand sa nu mai imi pese de fantome, de conventii, de ceea ce spun altii. Si asta pentru ca sunt "loosing hands". Daca ma uit in oglinda pe care tocmai am montat-o cu pricepere inginereasca nu vad decat un om care nu prea mai are timp sa se uite la ce-a fost sau ceea ce il ameninta dintr-o umbra de care nici macar nu e sigur ca exista. Pentru mine e sigur ca nu pot sa ma indragostesc de cineva despre care imi place mie sa cred ca exista. Nu sunt genul de om care sa aibe o relatie cu propriai-i imaginatie, nu pot pentru ca nu stiu sa o fac. Neil Young spunea intr-un cantec "If you follow every dream you might get lost"... am fost prea mult timp pierdut. Poate ca nu stiu sa cooperez in sensul asta. Dar pana la capat eu asta sunt.
Raman cu speranta ca totusi nu ma inscriu chiar in Top Five-ul dezamagirilor si ca atat cat ti-am aratat din mine nu este chiar dezagreabil. Imi doresc pe undeva sa te intalnesc la un moment dat out of the blue si sa vad ca ai putut totusi sa nu te mai impiedici de cioturile peste care de mult trecusei. Fericirea nu e un scop iar dragostea nu e o competitie. Pe astea doua pur si simplu nu le gasesti, le traiesti si gata! :)
Eu am sa calatoresc in continuare printre dorintele mele de copil care l-a luat pe NU in brate.
Cu bine,
Z”
You Made Me Feel Like The ONE!
Pentru toate femeile care m-au iubit asa cum sunt, mofturos, uricios, cu un zambet tamp pe fata, sau pus pe sotii.
Pentru cateva ore de autostrada A2 atunci cand totul era pe sfarsite si cantam amandoi versurile in care ne regaseam mai mult, pentru diminetile de Expirat cand, printre aburii de tequila cautam, urland Take a Look At Me Now!, o pereche de ochi ce speram sa ma pandeasca dintr-un colt, pentru noptile in care tot ce auzeam era un geamat in ureche si pe Kelly in boxe, pentru o dimineata pe malul marii in care nu puteam sa ma gandesc decat la un oras din partea ailalta a continentului...
Asa cum Dakota e mereu cu mine, amintirile astea imi vor sta mereu in buzunarul de la piept.
Pentru cateva ore de autostrada A2 atunci cand totul era pe sfarsite si cantam amandoi versurile in care ne regaseam mai mult, pentru diminetile de Expirat cand, printre aburii de tequila cautam, urland Take a Look At Me Now!, o pereche de ochi ce speram sa ma pandeasca dintr-un colt, pentru noptile in care tot ce auzeam era un geamat in ureche si pe Kelly in boxe, pentru o dimineata pe malul marii in care nu puteam sa ma gandesc decat la un oras din partea ailalta a continentului...
Asa cum Dakota e mereu cu mine, amintirile astea imi vor sta mereu in buzunarul de la piept.
Eu votez cu PISTA!
Cei ce ma cunosc stiu ca nu am fost un mare amator de Vama-Veche… Si asta din cateva motive simple. In primul rand sunt constantean si nu am avut niciodata de vreo prezentare deosebita a marii pentru a ma bucura de ea – am crescut pe plajele Constantei printre tot felul de melteni care veneau cu gogosari si salam la pachet, am jucat fotbal in fata hotelurilor Bucuresti si International din Mamaia fara sa imi pese de turistii bogati care isi tineu fesele departe de nisip lafaindu-se pe sezolnguri – nici nu stiam ca sunt acolo. Am facut baie langa Cazinoul din Constanta in chiloti albi fara sa conteze ca pe faleza se plimbau tot felul de pipite. Marea aia a fost tot timpul a mea. Apoi era vorba de distanta: pentru plaja vara era de ajuns sa ma sui in 23 sau intr-un maxi-taxi si sa ma scald pe unde voiam eu. Sau chiar doar sa o iau la vale din fata blocului si in 10 minute eram la “3 papuci” si saream de pe dig unde credeam eu ca e apa mai primitoare.
De 1 Mai (ca aici voiam sa ajung)?... Pai de ce am fi carat toata bautura aia prin tren si mai apoi prin autobuz sau mai stiu eu ce mijloc de locomotie pana in Vama?... Era mai simplu: aroape ca ne aruncam din mers in Constinesti sau Neptun si gata! Sau ne duceam la un gratar inghesuiti in vreo doua Dacii si iarasi gata!
Insa de cativa ani ma roade subiectul Vama-Veche, din ce in ce mai intens… Mai precis de cand au inceput sa o salveze unii si altii. Ei bine, pentru salvatori: sa stiti ca e mai misto decat am gasit-o de mai multe ori de-a lungul anilor trecuti… Eu zic sa nu va mai chinuiti sa salvati nimic. Vama e Vama si cu blocuri! Pentru toate generatiile Vama a insemnat “altfel” sau “NU”. E acelasi lucru si acum. Doar ca nu mai e “altfel-ul” sau “NU-ul” ala, de atunci, din fiecare generatie in parte. Si acum se umbla cu NU in brate prin Vama. Problema este ca celor ce au iubit locul asta candva nu le place NU-ul actual: isteric, plin de angoasa, jegos, mai zgomotos decat un tractor, bolnav de blenoragie, drogat, intoxicat cu alcool, iubitor de shaorma, ragusit, tatuat, gaurit in buza, cu limba mai spurcata decat o revista porno. Dar e un NU mai sincer si mai liber decat a fost vreodata. S-a nascut liber si si-a ales singur drumul pana in praful Vamii; toata lumea a incercat sa il tina afara si totusi e acolo… Oamenii astia de il tin acum in brate nu au cantat niciodata “Treiculoricunoscpelume”, nu au mers la munca patriotica, nu au recitat hectare de poezii despre nimeni. Daca vor sa protesteze o fac fara sa le fie frica, stiu ca e dreptul lor si il folosesc natural. Sa-i lasam in pace si sa nu le mai salvam nimic. Se vor descurca ei, vor gasi ei ce trebuie si ce nu.
PS: iar pista aia de biciclete, sau de ce o fi ea, e chiar utila… seara ajungi foarte repede de la Stuf la Expirat si nici nu mai calci pe nimeni in picioare.
De 1 Mai (ca aici voiam sa ajung)?... Pai de ce am fi carat toata bautura aia prin tren si mai apoi prin autobuz sau mai stiu eu ce mijloc de locomotie pana in Vama?... Era mai simplu: aroape ca ne aruncam din mers in Constinesti sau Neptun si gata! Sau ne duceam la un gratar inghesuiti in vreo doua Dacii si iarasi gata!
Insa de cativa ani ma roade subiectul Vama-Veche, din ce in ce mai intens… Mai precis de cand au inceput sa o salveze unii si altii. Ei bine, pentru salvatori: sa stiti ca e mai misto decat am gasit-o de mai multe ori de-a lungul anilor trecuti… Eu zic sa nu va mai chinuiti sa salvati nimic. Vama e Vama si cu blocuri! Pentru toate generatiile Vama a insemnat “altfel” sau “NU”. E acelasi lucru si acum. Doar ca nu mai e “altfel-ul” sau “NU-ul” ala, de atunci, din fiecare generatie in parte. Si acum se umbla cu NU in brate prin Vama. Problema este ca celor ce au iubit locul asta candva nu le place NU-ul actual: isteric, plin de angoasa, jegos, mai zgomotos decat un tractor, bolnav de blenoragie, drogat, intoxicat cu alcool, iubitor de shaorma, ragusit, tatuat, gaurit in buza, cu limba mai spurcata decat o revista porno. Dar e un NU mai sincer si mai liber decat a fost vreodata. S-a nascut liber si si-a ales singur drumul pana in praful Vamii; toata lumea a incercat sa il tina afara si totusi e acolo… Oamenii astia de il tin acum in brate nu au cantat niciodata “Treiculoricunoscpelume”, nu au mers la munca patriotica, nu au recitat hectare de poezii despre nimeni. Daca vor sa protesteze o fac fara sa le fie frica, stiu ca e dreptul lor si il folosesc natural. Sa-i lasam in pace si sa nu le mai salvam nimic. Se vor descurca ei, vor gasi ei ce trebuie si ce nu.
PS: iar pista aia de biciclete, sau de ce o fi ea, e chiar utila… seara ajungi foarte repede de la Stuf la Expirat si nici nu mai calci pe nimeni in picioare.
Subscribe to:
Posts (Atom)