Avem si talent si cojones

Candva, nici eu nu mai stiu exact cand, am vazut intr-o debara de garsoniera, un desen care a nascut in mintea mea o multime de intrebari, concomitent cu o intensa placere. Imi gadila ochii intr-un fel special. Am intrebat, mi s-a raspuns: era facut de o copila pe care o cunoscusem cu cativa ani in urma - pe atunci cred ca visa la ziua in care avea sa isi ia buletin. Am aflat si ca "lasase dracului" desenul din pricina revoltei... Dupa placerea initiala am simtit o mare parere de rau.
Acum copila a devenit o foarte simpatica domnisoara studentesa, cu un umor nebun si cu o revolta usor redecorata. Ma face sa rad cu foarte mare pofta ori de cate ori o intalnesc. Intr-o zi am aflat ca deseneaza iarasi. Si ca nu isi mai tine desenele prin debarale. Le pune pe un blog, pe care eu il urmaresc cu mare interes. Nu i-am cerut voie, nici nu ma intereseaza daca ma lasa, dar am decis sa il promovez printre cititorii mei. Drept pentru care urmariti si voi Iareaartist.

PS: Coae, are tac-tu flex? ca vreau si io sa tai o teava pe rotund... ;)

Doar despre culorile Olympus

Stitch me up - Show me how

Mai exista asa ceva? - De la Kelly Jones citire:

"Blackened mood, I'm sick of you
It's time that you got out my life
You bring me down
Lack of sleep is killing me
I think it's time I closed my eyes
For a while

I almost touched it
But then it slipped right through my hands
Could almost see it
But then it slipped right out my mind

I want you to show me
I know you know how
To live every moment like they all count
Teach me to love you
Shine me the light
'cause I'm in the darkness
It's time I got out

Cracked and wounded
Down and out
It's time the bleeding got cleaned up
Stitch me up

I almost touched it
But then it slipped right through my hands
Could almost see it
But then it slipped right out my mind

I want you to show me
I know you know how
To live every moment like they all count
Teach me to love you
Shine me the light
'cause I'm in the darkness
It's time I got out

I want you to show me.
Just show me and shine me the light
Show me how, shine the light on me,

Won't you show me
How to live every moment
Shine me the light of your soul
and teach me how to love like you do
Like it's the last day of the world"

Unii rromi e tigani

Sau: "Si gunoierii e eco"

Intr-una din zilele ce s-au petrecut pe langa mine saptamana trecuta am fost martorul unei intamplari din genul “street”, care m-a facut sa ma revolt (mi se intampla zilnic, nu din cauza asta mi se pare originala intamplarea) si sa rad de unul singur in mijlocul strazii in aproximativ acelasi timp (asta nu mi se intampla zilnic, orasul* e in general trist, cel mult serios).

Intre parcarea unde imi las masina, atunci cand ecologistul din mine pierde lupta cu lenesul si cu capitalistul deopotriva si, pe cale de consecinta folosec autoturismul din dotare, si biroul in care activez, trebuie sa parcurg un traseu lung de cateva sute de metri, de-a lungul Caii Rahovei. In ziua despre care vorbesc, un Golf 4 Variant cu numar din ala care incepe cu P, adica inmatriculat la Ruse, statea aparent cuminte in coada de la semafor. Dar aparentele au fost repede curmate de succesiunea urmatoare: geamul din dreapta fata s-a deschis, o mana a iesit tacticos prin gaura rezultata, impreuna cu o punga cu continut nedefinibil vizual, s-a balansat usor si a dat drumul, intr-o urmare perfect armonioasa a balansului, pungii care a aterizat pe caldaram... Evident am facut spume interioare, urticarie pe burta si mi-am adancit ridurile frontale! “Cum e posibil ca nesimtitii astia sa arunce o punga cu gunoi, nu o hartioara, nu un muc, drept in mijlocul strazii??? Eu ajung sa construiesc comparatii, metafore, alegorii, hiperbole (toate cu si despre primari de sector) mai abitir decat fratele codrului, romanul nascut poet adica, cautand minute in sir un cos de gunoi in care sa arunc un nemernic de rest de tigara, iar astia isi desearta reziduurile fara cea mai mica tresarire???”. Chiar ma suparasem Dom'le!

Si de aici totul se shimba ca natura in aprilie. Doua doamne cu functia de gunoier, de origine rroma, ce se deplasau cu tarnurile spre urmatoarea misiune de ecologizare urbana (curatenie adica) isi arata brusc uimirea si, subsecvent, revolta, incepand sa arate cu degetele si cu maturoaiele inspre masina si sa urle diverse expresii curtenitoare la adresa pasagerilor. Punctul culminant al intamplarii vine abia acum: ajung in dreptul masinii si pe locul din spate vad chipul unei balaoachese de aceeasi origine cu tantinele gunoiere. Ma linistesc intrucatva. Cele doua continua sa gesticuleze si sa se adreseze din ce in ce mai colorat pacatosilor din masina pana in clipa in care fac aceeasi constatare despre apartenenta socio-etnica a injuratilor. Urmeaza un moment de tacere, dupa care, in timp ce isi lasa dezamagita mainile pe langa trup, una dintre doamne glasuie astfel: “Lasa-i fah, ca n-ai ce ca sa le faci! Tu nu vezi ca ie tigani?”.

*orasul - nu este vorba neaparat despre Bucuresti, ci de orasul conceptual. N.a. pentru cei care au exultat pana aici intelegand ca mi-am incheiat povestea de dragoste cu acest oras. Ei bine, nu!

Switch Off (-Road)

Am petrecut doua zile absolut dementiale la Valeni de Munte cu ocazia cupei ORR. Adica am participat in calitate de copilot la un concurs off-road. Doua zile in care: am cunoscut noroiul in cele mai mici detalii calitative si cantitaive, Sf. Ilie a fost mai hulit decat pe vremea potopului lui Noe, copacii au devenit punctul fix de care avea nevoie Arhimede pentru a intoarce lumea (noi am intors numai masina, dar e un inceput bun), am urcat pantele in patru labe cu carligul de la troliu prins in curea, am aflat cat de greu e un Patrol 4,2 atunci cand l-am tinut atarnat deasupra unei rape cu "sufa de copac" (cu ajutorul unui... copac, evident!), am ragusit urland numai cuvintele "stanga", "dreapta", "da-i gaz" si "scoate trolilul", m-am simtit umilit de niste fete frumoase cu casti in cap si carlige de trolii in brate care alergau pe pante mai repede decat o fac eu in parc, am invatat sa fug la vale cu spatele inainte, dand din maini si urland din toti bojocii cuvintele amintite si soptind printre dinti altele mai urate, am simtit acut nevoia sa ma ridic in picioare atunci cand in carciuma a intrat, cu lanterna frontala inca pe cap si plin de noroi de sus pana jos, la ora din noapte la care noi eram deja beti, singurul om care a terminat traseul de open din prima zi, am avut in stanga mea un pilot fara experienta dar cu atata ambitie incat sa nu vrea decat sa faca proba speciala fara troliu si a facut-o, am fost numiti "panselute" pentru ca am iesit din traseu fara sa terminam, cu masina intreaga si cu benzina in rezervor, si mi s-a facut rusine, in fine, in care am avut o droaie de revelatii de ordin tehnic sau uman.
Finalul ne-a adus locul 5 (din 30 de masini) si cateva priviri admirative trase pe furis. Ma simt tare mandru!... Mai vreau!

Multumiri pentru Mika, ale carei poze pot ilustra un pic rezumatul gatuit de emotii...

Kalimera Sas!

Get Set, Keep Calm and Carry On

Ei bine, DA!!!! Stereophonics vor lansa un nou album (Keep Calm and Carry On) in Noiembrie... Oh Doamne, cat am asteptat! Nu vreau sa imi ilustrez aici pasiunea obsesiva pentru trupa asta, desi creditul enorm pe care il au la mine, recunostinta fara sfarsit pe care o nutresc pentru ei, ar justifica o astfel de atitudine. Vreau doar sa ajut si eu la promovarea celei mai underrated formatii britanice la ora actuala asa cum pot. Nu comentez materialul, nu as fi obiectiv. Pot spune insa ca imi place cum suna, mai precis am facut pipi in chiloti! Asadar... Enjoy it!

Stereophonics - Innocent

A trecut doar un an

In dimineata asta, m-am trezit, conform noului program autoimpus, la 6.30, iar dupa 30 minute m-am asezat la birou cu pofta de munca. Dupa vreo doua ore mi-am aruncat privirea inspre geam: un soare smecher imi batea in ferestre si lucea pe verdeata de printre blocuri… Inima mi-a batut mai tare si un zambet larg mi-a invadat fata..
DA!!! Exact acum un an un membru al clanului Lazarof facea pentru prima oara cunostinta cu soarele smecher si verdeata din Central Park, New York, NY.
Iar acum imi e dor… Imi e dor de Columbus Avenue, sa beau un Sam Adams in barul “nostru” de pe Lexington, sa ma dau cu bicla prin Central, sa stau la coada in fata unui club din Chelsea pe 14th Street, de mirosul de Star Bucks si de vocea lui Ionut spunand “Morning! A tall Mocca, please!”, de burgerii absolut infecti de la Wendy’s, de sunetul marii amestecat cu zgomotul de trafic din Battery Park, sa ma zgaiesc in vitrine mult prea vestite ca sa le mai insir si eu pe aici, de aerul special din SoHo, de trenurile pe care scrie B’Klyn, de turbanele soferilor de taxi, de… cred ca de tot!
Am plecat de acolo si am lasat in urma un uragan care a izbucnit in toata puterea la cateva ore dupa decolarea noastra si o criza mult prea urata care s-a pornit la o saptamana dupa ce noi ne-am pozat in fata cladirii NYSE... Ironic, nu?

Multumesc Ana, Mickey si Ionut pentru ca dorul nu ar fi fost la fel daca pe toate astea nu le-as fi gustat si trait impreuna cu voi. Cheers! La primul Old Sam pe care am sa il beau, daca nu om fi tot impreuna, sunt sigur ca am sa ma gandesc la voi si la cum am spus fara retinere: “Ce bere de cacat au astia frate!” Cat de buna e!....
















Ei sunt!


















In China Town - ce bine era

Pana cand?

sau Cat de rezistent e curul romanului?

“Un cetatean ajunge la poarta unei ferme, intra si observa cu mirare un caine care sta intr-o pozitie oarecum comoda si il latra din cand in cand, dar cu aceeasi frecventa schelalaie. Mirat, il intreaba pe fermier:
- De ce schelalaie domnule cainele?
- Pai sta pe un cui.
- Nu inteleg…. De ce nu pleaca?...
- Pentru ca nu il doare indeajuns de tare.”
Am inceput acest post cu un banc pe care l-am gasit citind blog-ul lui Exarhu (mentiunea trebuie facuta pentru ca nu imi doresc sa fiu catalogat drept plagiator de comment-uri). Bancul reflecta perfect natura noastra, a romanilor. In fapt la citirea glumei am zambit si mi-am spus ca animalul in mod sigur e roman. Sa nu se inteleaga acum ca am descoperit in mine un adanc filon anti-romanism. Nu, consider ca mai avem inca o groaza de caracteristici foarte frumoase si demne de lauda. Insa nu pot sa nu remarc ca una dintre trasaturile definitorii ale poporului meu este delasarea aceea vecina cu ignoranta si cu nesimtirea.
Suntem adevarati artisti cand vine vorba sa lasam lucruri care nu ne plac, ne incomodeaza, ne fac chiar rau, sa continue sa existe in vietile noastre, cu o seninatate absolut inexplicabila, ca sa nu spun prosteasca. Si asa imi aduc aminte cum am conluzionat eu la un moment dat ca cel mai mare nesimtit din istoria omenirii a fost ciobanasul ala belstemat din Miorita – imnul neoficial al Romaniei.
Oare cate porcarii trebuie sa ni se intample, cate nelegiuri si nesimtiri trebuie sa induram, cate palme trebuie sa ne luam peste ochi, cate vorbele grele trebuie sa ne auda urechile, cate situatii penibile trebuie sa ne aibe drept protagonisti pana sa reactionam ferm, decisiv? Nu am sa fac o lista cu toate cele pe care le induram noi ca indivizi pentru ca internetul ar incepe si el sa schelalaie. Dar diversitatea lor este atat de mare incat ma cutremur de fiecare data cand ma gandesc la asta.
Nu mai astept ziua in care o sa iasa din noi personajul ala puternic care sa dea cu noi de pamant,. Nu. Nu ma mai intereseaza soarta colectiva, nu din cauza ca sunt rau, ci pentru ca pur si simplu nu mai am speranta pentru asta. Astept clipa in care eu am sa gasesc undeva forta sa imi ridic curul de pe cui.

Dancing with the Sea Lion

Toward the other side

Berliner Dom

Cum e?

sau Intrebare pentru nimeni

Cum e…
… Sa lasi in urma privirii tale cel mai albastru val?
… Sa nu iti pese ca in urma ta nisipul si-a zbarlit perii in forma de talpa?
… Sa te apesi pe perna mea pana miroase a tine?
… Sa zambesti hoteste cand podeaua lipaie sub pasii tai in semn de simpatie?
… Sa nu bagi de seama ca printre degete ti se scurge un strop din marea mea?
… Sa imi mangai parul ca si cum ti-ai purta degetele prin fan proaspat cosit?
… Sa mi te uiti in ochi dansand si sa nu vezi dacat ca, de fastaceala, incurc un vals cu un tango?
… Sa iti porti gandul prea departe si prea sus atunci cand iti tin capul in poala?
… Sa nu iti para decat ca imit un peste de acvariu atunci cand iti soptesc ca te iubesc?
… Sa mergi pe strazi dragi mie ca pe niste biete uliti noroiase?
… Sa iti strangi in brate pieptul obraznic cand te-as vrea cu mainile de gatul meu?
… Sa uiti de cearta si sa canti o strofa vesela?
… Sa fii rece cand lumea toata ar vrea sa o incalzesti cu un suras?

Summer's Gone

Stiu, vara doar ce a inceput... si chiar cu un week-end plin din toate punctele de vedere; atat de plin incat in clipa cand am apasat prima data pe pedala de acceleratie pe drumul spre casa mi-au dat lacrimile... Ziua de dupa a fost atat de apasatoare si plina de angoasa de parca ar fi fost prima zi de octombrie. Nici nu mi-am dat seama ca a fost cald ca in iulie. Astfel incat am ascultat obsesiv piesa asta (poate si pentru ca urmeaza sa-i vad pe baieti in curand) si, desi exista post-uri care astepta de prea mult timp sa plece de pe hartie si sa urece pe blog, am simtit ca trebuie impartasita cu cei care binevoiesc sa ma viziteze.
Sper ca pana in prima zi de octombrie sa mai existe week-end-uri la fel de devastatoare si sa faca cineva o melodie care sa ne spuna "Summer's here all the time"

Poseidon's Brides

Here and Beyond

Beauties... Sea, Flowers and Girls

Mirror, mirror on the wall

Tired And Silent

Crezul – mai mult sau mai putin ortodox

Avand in vedere ca in ultimele zile m-am privit atent, in liniste (desi week-end-ul a fost tare agitat), am dat, in amintirile mele, peste o scrisoare in care mi-am declarat, candva, convingerile legate de ceea ce numim, in diverse ocazii sau conjuncturi, dragoste. Am sa imi permit, cu speranta ca fata careia ii era adresata epistola nu va considera acest lucru drept un afront, sa public aici cele cateva randuri. Pentru ceilalti cititori: o fac fara nici un fel de incarcatura, nu inseamna decat ce e scris acolo, e felul meu de a privi acest aspect al vietii, atat. Asadar…

“Draga Mea,

Tare mi-as fi dorit ca lucrurile sa nu stea asa, tare as fi vrut sa vrei sa ma trezesti, sa nu imi oferi posibilitati gentile de a nu reactiona, sa nu-ti pese de ora sau context. Mi-ar fi placut sa formezi numarul meu de telefon, atunci cand abia vezi cifrele pe taste si sa imi spui ca iti e dor de mine. Sa ma iei de mana si ma strangi fara sa-ti pese ca poate te-as lua de copil sau iubitoare de telenovele. Sa imi fi dat o scatoalca peste fata atunci cand te-am pupat pe neasteptate si in acelasi timp sa-mi fi zambit cu gura pana la urechi. Sa nu te fi retras o suta de yarzi ori de cate ori am facut un pas spre tine.
Toate astea ar putea sa sune pretentios, eu as putea fi luat drept pretentios, recunosc. Dar daca ai sa privesti lucrurile mai cu atentie ai vedea ca nu iti ceream decat sa ma lasi sa ma indragostesc. Vezi? Mie nu imi e frica sa fiu luat drept copil. Si e atat de simplu... Si tot asa iti dai seama de ce am trait la un moment dat The Fear You Won't Fall... Mda, eu, in ciuda a tot ce a fost in viata mea, in pofida durerilor pe care le-am suferit atunci cand cineva drag mie a disparut, intr-un fel sau altul, de langa mine, nu imi doresc altceva decat sa ma bucur de clipele alea cand logica si socotelile dispar. Nu imi doresc sa fiu langa cineva numai pentru ca sa am si eu ce au altii. Pentru mine scopul asta e absolut inexistent, nu are forma, nu face parte din lumea mea. Ma descurc foarte bine si fara tinta asta.
Imi pare rau ca nu ai vazut in mine, sau poate daca ai vazut sau simtit ai ascuns asta foarte bine, altceva decat inca o posibilitate de a esua lamentabil. Un alt drum spre momente nefericite. Si iata ca ai primit si rapunsul la intrebarea cu ce m-ai intristat. Pentru mine e poate cel mai important ca persoana care e langa mine, atunci cand ma plimb prin parc, atunci cand imi beau galetile de bere, atunci cand ne uitam la film, cand injuram la meci, sau cand facem dragoste, sa se simta bine, sa ii fie confortabil, sa se bucure ca e langa mine si sa nu vrea sa fie in alta parte.
Am sa fiu scurt in a-ti impartasi inca o data ceva din experienta mea: atitudinea asta este ceea ce se numeste "losing hand". Indiferent ce carti are sa puna dealer-ul pe masa, indiferent cat de slabi sunt adversarii, indiferent de cate ori joci, mana asta nu o sa te faca niciodata castigatoare.
Te rog sa ma crezi ca acum cand scriu randurile astea, care iata ca se inmultesc si care poate risca sa te plictiseasca ingrozitor, nu sunt trist, nu sunt furios, nu privesc in gol.
Mi s-a reprosat de multe ori ca gandesc radical. Am fost radical atunci cand eram tanar si voiam sa ma lupt cu toata lumea pentru ceea ce credeam si voiam eu. Nu mai sunt asa. Acum insa sunt mai dornic decat oricand sa nu mai imi pese de fantome, de conventii, de ceea ce spun altii. Si asta pentru ca sunt "loosing hands". Daca ma uit in oglinda pe care tocmai am montat-o cu pricepere inginereasca nu vad decat un om care nu prea mai are timp sa se uite la ce-a fost sau ceea ce il ameninta dintr-o umbra de care nici macar nu e sigur ca exista. Pentru mine e sigur ca nu pot sa ma indragostesc de cineva despre care imi place mie sa cred ca exista. Nu sunt genul de om care sa aibe o relatie cu propriai-i imaginatie, nu pot pentru ca nu stiu sa o fac. Neil Young spunea intr-un cantec "If you follow every dream you might get lost"... am fost prea mult timp pierdut. Poate ca nu stiu sa cooperez in sensul asta. Dar pana la capat eu asta sunt.
Raman cu speranta ca totusi nu ma inscriu chiar in Top Five-ul dezamagirilor si ca atat cat ti-am aratat din mine nu este chiar dezagreabil. Imi doresc pe undeva sa te intalnesc la un moment dat out of the blue si sa vad ca ai putut totusi sa nu te mai impiedici de cioturile peste care de mult trecusei. Fericirea nu e un scop iar dragostea nu e o competitie. Pe astea doua pur si simplu nu le gasesti, le traiesti si gata! :)
Eu am sa calatoresc in continuare printre dorintele mele de copil care l-a luat pe NU in brate.

Cu bine,

Z”

You Made Me Feel Like The ONE!

Pentru toate femeile care m-au iubit asa cum sunt, mofturos, uricios, cu un zambet tamp pe fata, sau pus pe sotii.
Pentru cateva ore de autostrada A2 atunci cand totul era pe sfarsite si cantam amandoi versurile in care ne regaseam mai mult, pentru diminetile de Expirat cand, printre aburii de tequila cautam, urland Take a Look At Me Now!, o pereche de ochi ce speram sa ma pandeasca dintr-un colt, pentru noptile in care tot ce auzeam era un geamat in ureche si pe Kelly in boxe, pentru o dimineata pe malul marii in care nu puteam sa ma gandesc decat la un oras din partea ailalta a continentului...
Asa cum Dakota e mereu cu mine, amintirile astea imi vor sta mereu in buzunarul de la piept.

Black Burning Wheels

Eu votez cu PISTA!

Cei ce ma cunosc stiu ca nu am fost un mare amator de Vama-Veche… Si asta din cateva motive simple. In primul rand sunt constantean si nu am avut niciodata de vreo prezentare deosebita a marii pentru a ma bucura de ea – am crescut pe plajele Constantei printre tot felul de melteni care veneau cu gogosari si salam la pachet, am jucat fotbal in fata hotelurilor Bucuresti si International din Mamaia fara sa imi pese de turistii bogati care isi tineu fesele departe de nisip lafaindu-se pe sezolnguri – nici nu stiam ca sunt acolo. Am facut baie langa Cazinoul din Constanta in chiloti albi fara sa conteze ca pe faleza se plimbau tot felul de pipite. Marea aia a fost tot timpul a mea. Apoi era vorba de distanta: pentru plaja vara era de ajuns sa ma sui in 23 sau intr-un maxi-taxi si sa ma scald pe unde voiam eu. Sau chiar doar sa o iau la vale din fata blocului si in 10 minute eram la “3 papuci” si saream de pe dig unde credeam eu ca e apa mai primitoare.
De 1 Mai (ca aici voiam sa ajung)?... Pai de ce am fi carat toata bautura aia prin tren si mai apoi prin autobuz sau mai stiu eu ce mijloc de locomotie pana in Vama?... Era mai simplu: aroape ca ne aruncam din mers in Constinesti sau Neptun si gata! Sau ne duceam la un gratar inghesuiti in vreo doua Dacii si iarasi gata!
Insa de cativa ani ma roade subiectul Vama-Veche, din ce in ce mai intens… Mai precis de cand au inceput sa o salveze unii si altii. Ei bine, pentru salvatori: sa stiti ca e mai misto decat am gasit-o de mai multe ori de-a lungul anilor trecuti… Eu zic sa nu va mai chinuiti sa salvati nimic. Vama e Vama si cu blocuri! Pentru toate generatiile Vama a insemnat “altfel” sau “NU”. E acelasi lucru si acum. Doar ca nu mai e “altfel-ul” sau “NU-ul” ala, de atunci, din fiecare generatie in parte. Si acum se umbla cu NU in brate prin Vama. Problema este ca celor ce au iubit locul asta candva nu le place NU-ul actual: isteric, plin de angoasa, jegos, mai zgomotos decat un tractor, bolnav de blenoragie, drogat, intoxicat cu alcool, iubitor de shaorma, ragusit, tatuat, gaurit in buza, cu limba mai spurcata decat o revista porno. Dar e un NU mai sincer si mai liber decat a fost vreodata. S-a nascut liber si si-a ales singur drumul pana in praful Vamii; toata lumea a incercat sa il tina afara si totusi e acolo… Oamenii astia de il tin acum in brate nu au cantat niciodata “Treiculoricunoscpelume”, nu au mers la munca patriotica, nu au recitat hectare de poezii despre nimeni. Daca vor sa protesteze o fac fara sa le fie frica, stiu ca e dreptul lor si il folosesc natural. Sa-i lasam in pace si sa nu le mai salvam nimic. Se vor descurca ei, vor gasi ei ce trebuie si ce nu.

PS: iar pista aia de biciclete, sau de ce o fi ea, e chiar utila… seara ajungi foarte repede de la Stuf la Expirat si nici nu mai calci pe nimeni in picioare.

Street Art Passage

Boat Parking

Fisherman's Friends

There's Always A Path

Our Love and My Bike

No Worries, Just Me And My.... Milkshake

The Light of The Past

Love Got Lost in The Sands

INTERITUS DEI - Ataca la Silver Church

De cativa ani trupa asta a ales un alt drum decat multi altii. Nu au mai mers la festivaluri din ce in ce mai ponosite asa cum se fac pe la noi, nu au ales sa schimbe stilul, nu au semnat cu cine stie ce casa autohtona care sa nu faca nimic cu ei, nu au vrut, nu au MAI vrut. Au ales sa isi pastreze organele pereche si sa "cante" pe limba lor. Si-au luat sculele in avion si au mers in Germania si au semnat cu neamtu'. Si au tras un nou album "cu coae" pe care l-au lansat acolo acum o luna. Cu succes!

Nu au uitat de unde au plecat, asa ca il vor lansa si aici. Cu seriozitatea unei trupe care canta de mai bine de 15 ani, cu demnitatea celor care nu au renuntat la ce le place, Interitus Dei se vor sui pe scena de la Preoteasa sa ne arate ce inseamna Eclectic Metal.

Eu ma astept ca toti cei care se uita pe blog-ul asta sa vina sa asculte una dintre cele mai bune trupe de metale grele din Romania.

MARTI, 24 Februarie in SILVER CHURCH (CCS Preoteasa), la 19.00 - 10 lei

BE THERE OR BE DEAD!

Undeva, cineva

Undeva, cineva se framanta singur intr-un pat care nu-i mai pare al sau, se frange in mii de bucati si dispare printre visuri sau cosmaruri, pentru ca sa deschida ochii mai obosit decat atunci cand a cautat odihna.
Undeva, cineva fumeaza dintr-un bong si se invarte incetisor in intuneric, incearca sa nu mai simta nici un fel de durere, pana se scufunda printre ganduri ametite si alunecoase, dar moi; ochii i se duc usor pe spate si nu mai vede decat marea care il spala printre degete si nispiul ridicat de un vant nevinovat.
Cineva, undeva, in curtea unei bisericute mici mirosind a flori fara nume, se ridica intr-un salt usor, ce-i face rochia sa-i mangaie gambele subtiri, si prinde intre palme un buchet de trandafirasi de culoarea untului ; un zambet larg ii infloreste printre buze si se aseaza pe pamant facandu-si rochia floare in jurul mijocului.
Cineva, undeva, printre bucati de marmura sculptate felurit de dalte grabite, priveste lung si rabdator o cruce; se apleaca si aseaza printre candele si lumanari inghetate un brat de trandafiri albi si buzele i se misca in forma unui juramant mut, apoi isi lasa barbia in piept pentru a da drumul unei lacrimi sa se sparga de unul dintre spini.
Undeva, cineva, isi gaseste salvarea in altii, le asculta bucuriile sau tristetile dand din cap, intingand o mana si mangaind obrazul palid sau imbujorat; cata fericire gaseste in a ajuta cu o vorba sau cu un zambet!...
Undeva, cineva, fuge de oameni, nu poate sa nu fie convins ca toti ar vrea sa nu il mai vada; cum a ajuns asa, de ce il urasc toti? Se ascunde in el rugandu-se ca maine sa vina fara oameni
Cineva, undeva, pe o banca dintr-un parc tomantec isi jura iubirea vesnica si isi strange mai strans bratele in jurul celui din fata sa. Va fi acolo oricand…
Cineva, undeva, pe o straduta ingusta ce urca printre case vechi cu ziduri pictate de derbedei, iuteste pasul crezand ca asa nu are sa mai auda ruga hohotita de a mai ramane.

Atunci cand norocul iti arata fata buna sau urata, cand esti tinut pe loc de sfori pe care nu le vezi si nu le simti, cand zbori uimit ca nu visezi ca ti-au crescut aripi, cand esti bolnav, sau sanatos, cand pe frunte te gadila frunzele de laur ale victoriei, sau cand timpanele stau sa-ti crape in urletul huiduielilor, oricand, oricum, nu inceta sa fii TU, inchide ochii si VEZI ca va fi bine.

ideeea acestui text nu imi apartine, ea s-a nascut in mintea unui respecatbil domn, pe nume Chris Cornell, ce a adus-o pe lume sub forma unui cantec: "Be Yourslef". Deci laudele, in cazul ca ar exista tentatia, se vor adresa lui si se vor manifesta ascultand cantecul.

No Crisis Here

Thoughts and Echoes

The Only Way My Son

Snow Joy Smile

Österreich, wir sind hier!