Pana cand?

sau Cat de rezistent e curul romanului?

“Un cetatean ajunge la poarta unei ferme, intra si observa cu mirare un caine care sta intr-o pozitie oarecum comoda si il latra din cand in cand, dar cu aceeasi frecventa schelalaie. Mirat, il intreaba pe fermier:
- De ce schelalaie domnule cainele?
- Pai sta pe un cui.
- Nu inteleg…. De ce nu pleaca?...
- Pentru ca nu il doare indeajuns de tare.”
Am inceput acest post cu un banc pe care l-am gasit citind blog-ul lui Exarhu (mentiunea trebuie facuta pentru ca nu imi doresc sa fiu catalogat drept plagiator de comment-uri). Bancul reflecta perfect natura noastra, a romanilor. In fapt la citirea glumei am zambit si mi-am spus ca animalul in mod sigur e roman. Sa nu se inteleaga acum ca am descoperit in mine un adanc filon anti-romanism. Nu, consider ca mai avem inca o groaza de caracteristici foarte frumoase si demne de lauda. Insa nu pot sa nu remarc ca una dintre trasaturile definitorii ale poporului meu este delasarea aceea vecina cu ignoranta si cu nesimtirea.
Suntem adevarati artisti cand vine vorba sa lasam lucruri care nu ne plac, ne incomodeaza, ne fac chiar rau, sa continue sa existe in vietile noastre, cu o seninatate absolut inexplicabila, ca sa nu spun prosteasca. Si asa imi aduc aminte cum am conluzionat eu la un moment dat ca cel mai mare nesimtit din istoria omenirii a fost ciobanasul ala belstemat din Miorita – imnul neoficial al Romaniei.
Oare cate porcarii trebuie sa ni se intample, cate nelegiuri si nesimtiri trebuie sa induram, cate palme trebuie sa ne luam peste ochi, cate vorbele grele trebuie sa ne auda urechile, cate situatii penibile trebuie sa ne aibe drept protagonisti pana sa reactionam ferm, decisiv? Nu am sa fac o lista cu toate cele pe care le induram noi ca indivizi pentru ca internetul ar incepe si el sa schelalaie. Dar diversitatea lor este atat de mare incat ma cutremur de fiecare data cand ma gandesc la asta.
Nu mai astept ziua in care o sa iasa din noi personajul ala puternic care sa dea cu noi de pamant,. Nu. Nu ma mai intereseaza soarta colectiva, nu din cauza ca sunt rau, ci pentru ca pur si simplu nu mai am speranta pentru asta. Astept clipa in care eu am sa gasesc undeva forta sa imi ridic curul de pe cui.