Despre cum se moare in lumea de azi

Ma uit cu calm si liniste la televizor si prin paginile site-urilor de stiri: A murit Pruteanu. Regretabil - din punctul meu de vedere pentru simplul fapt ca era simpatic si avea un fin simt al umorului, lucru pe care cu greu il mai gasesc azi. Ma rog, nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre cum "suna" moartea cuiva in ziua de azi in lumea noastra...
"A fost critic de literatura, doctor in filozofie, om politic si de televiziune....", sau "Disparitia fulgeratoare si surprinzatoare a socat pe toata lumea...." maxim cinci secunde de "poza pe ecran negru", dupa care urmeaza, ca si cum nu s-ar fi vorbit de doliu si durere netarmurita, colega nush care in direct din traficul infernal de pe Kiseleff: "Deja de la aceasta ora se circula cu mare dificultate pe arterele pe care autoritatile au stabilit culoarul de trecere..." - asta zambeste larg si ne explica amabil si plin de interes cat de greu ne vom descurca in zilele urmatoare, la naiba! Sau ni se spune, imediat dupa ce Doamna si Domnul din fata pupitrului ala bine asortat cu decorul si-au pus fetele lungi si sobru-triste, ca "Au mai ramas mai putin de doua ore pana la aflarea verdictului in dosarul Bricheta"...
Retinem inca o data ca nu vorbesc despre Pruteanu, ci de faptul ca e de tot rahatul sa te cunoasca lumea si sa dai coltul. Automat intri in aceeasi categorie cu scumpirea carnatilor, mitingul laptarilor, noul tatuaj al celui mai in voga fotbalist, cu traficul infernal, temperatura care creste sau urca, gigi care vrea 3-0, masinile de salvare din Alba care nu au casco, cultivarea porumbului modificat genetic, tariceanu care a inceput sa injure, summit, basinile unei proaste de la heaven, indicele de neoprit al inflatiei, proiecte pentru viitorul climei, ciutacu revoltat, autostrada amanata, violenta in licee, noi medicamente pentru potenta, un pianist care canta la un un pian in flacari, ciomege si sabii de tigani, marean, bani lipsa la fondul de pensii, edilii braileni... De tot cacatu'! Ajungi sa te rogi sa nu mori ci pur si simplu sa dispari. Sa nu te faca astia "posta in cimitir"... Ce lume! Nici cand intindem copita nu mai putem fi demni. De toata jena!

For whatever we lose (like a you or a me), it's always ourselves we find in the sea (E.E. Cummings)

The waves are almost crawling between the rocks beneath my feet and the wind seems too shy to blow stronger… It’s amazing how the sea always looks as if she understands me.

I grew up here, close to these rocks, on the grey sands, with the breeze caressing my cheek whether peeved or happy I was, the water streaming down my fingers whether alone or not.
I’ve thrown hundreds of stones, thinking of someone or not, and the sea always embraced them with the same tenderness. I’ve been looking for shells for hours as a child, teenager or grownup and she always offered me the most beautiful ones with the same generosity. Why?
I dare to think that she knows how deep and everlasting my love for her goes.

Only driving on the coast makes me feel better… Only that stolen glance gives me comfort and all of a sudden the thoughts that seem relentlessly haunting my mind become pieces of warmth and grace.

She always gives me that share of freedom I need for the forthcoming turmoil, for the harsh or pleasant days ahead of me. I remember what I am deep inside me: a seaman. “You seaman will always be free” said someone. Well, I am.

Back here...

After a long period of silence, I’ve decided to come back to writing here things that just cross my mind or haunt me for a long time.
Also decided that some of the posts will come up in Romanian.. I don’t know why.